Bârfa şi ţăţismul în care orele devin pauze şi pauzele devin ore sunt şi ele la nivelul FOARTE BINE. Educaţia se face cu profesori infractori care vând scutiri elevilor cărora ar trebui să le predea la ore. Şi acest lucru primeşte FOARTE BINE. Cine nu se încadreaza în mafia, corupţia şi abuzul din Colegiul Coşbuc primeşte BINE.
Colegiul Coşbuc este condamnat să plătescă despăgubiri pentru încălcarea Convenţiei drepturilor omului, dar asta nu schimbă cu nimic sistemul mafiot. Moare o elevă şi nu se schimbă nimic. Corupţia înfloreşte în toate anotimpurile în această şcoală.
Colegiul Coşbuc pierde proces după proces, dar abuzul continuă, în sensul că mafioţilor din Coşbuc nu le pasă de hotărârile unui tribunal.
În aceste condiţii bune Sindicatul Tinerilor Profesori din România anunţă redeschiderea seriei de proteste din 2012 chiar la acest templu al abuzului, promiscuităţii şi corupţiei.
Solutie: Admite acţiunea. Anulează fişa de evaluare a reclamantului profesor RIEGLER CORNELIU aferentă anului şcolar 2008-2009. Obligă pârâtul să refacă procedura de evaluare în vederea acordării calificativului anual, cu luarea în considerare a întregii documentaţii referitoare la activitatea didactică a reclamantului în perioada 2008-2009.
Solutie: Admite acţiunea. Anulează decizia de sancţionare nr. 1165/13.11.2009 emisă de pârât. Obligă pârâtul să restituie reclamantului suma de 1899 lei, sumă reţinută în baza deciziei anulate prin prezenta hotărâre. Ia act să nu se solicită cheltuieli de judecată.
| Solutie: Respinge recursul COLEGIULUI NAŢIONAL BILINGV GEORGE COŞBUC Recurent ca nefondat. Irevocabilă. | |